Am impachetat si m-am mutat

acum încă despachetez pe www.biscu.ro
ne recitim acolo

uof uof, mai mai

Zilele astea și eu și alte prietene am tot avut diferite pățanii cu unele ființe de sex opus. Încep să mă întreb ce naiba e în capul de pe umeri al unora dintre dragii noștri masculi.
Cum naiba se face că dacă până acum ceva vreme auzeai povesti gen : și s-a dus X (bărbat) să cumpere nu știu ce și a dat peste una frumoasa, buna bla bla și i-a sucit aia mințile și prostul a cumpărat. Sau l-a îmbârligat aia bine și a mușcat domnul momeala. În ziua de azi bărbații mizează mai mult decât femeile pe șarmul lor în negocieri și vânzări. Se duc cocoși, se ridică în slăvi singuri sau cu ajutorul unui aplaudac sau doi, termină apoi negocierea, dau pe-afară de bucurie de ce mari și tari au fost, cum le-au spart pe alea, pt ca apoi alea să le dea un flit de nu se văd (cu sau fara manuși).
Hai să inversăm situația puțin: îl punem pe el buyer, pe ea furnizor. Se gândește el că daca tot îi este furnizor de te miri ce, ar putea deveni ea și furnizor de plăceri, măcar pt o seară două? Și ce face? O invită în oraș, o invită la el acasă, încearcă să îi împuie capul sperând că va ceda, dar ce să vezi? Nu are efect. Vraja nu ține, x5-ul nu își face efectul, telefonul de nu știu câte mii de euro nu îi ia mințile, casa de vis nici măcar nu vrea sa o vada, pur și simplu își ia un mare flit.
Avem și varianta 3, un fel de Cenușăreasa a zilelor noastre: el, paranoic și sătul de pițipoance cu telefoane cumparate în rate, disperate după banii lui, ajunge în culmea psihozei și devine the mistery man. O vrăjește fără să dezvaluie mai nimic despre el însuși, o ține la distanță, se poartă ilogic, când crizat și gelos, când visător și încercând să fie poet, sau ducând un război stupid al orgoliilor, pt ca apoi să facă pasul înapoi, pt că paranoia lui invinge.
Dragilor, ce e cu voi??? Nu toate femeile sunt impresionabile, nu pe toate le mișcă posesiunile voastre, conturile și pozițiile de prin bănci, președenția și Vertu-urile sau vrăjeala și papagalul. Pt unele femei este nevoie de mult mai mult de atât, pt că pur ți simplu banii și vrăjeala proastă, sau pe romaneste pupatul în (3 litere) pur și simplu nu valorează nimic. Uneori caracterul, maneirele, inteligența, umorul, sau te miri ce alte chestii devin cu mult mai impresionante sau valoroase decât toate posesiunile de mai sus. Nu e neaparat necesar să te dai cu X5-uri sau co-enzime Q nu știu care, pt a determina o femeie sa accepte o ieșire. Nu trebuie ca pe cartea ta de vizită sa scrie Director …. la banca cutare, sau Președinte al……, sau mare manager. Nu pt asta vă iubim domnilor, nu cu așa ceva câștigați o negociere cu o femeie.
Vă iubim și ne-perfecți, cu puțină burtică, cu seri în care ne neglijați pt că va uitați la meciuri sau faceți nu știu ce “cu baieții”, pt că ne puneți pe jar când aveți voi cehf de joacă, pt că ne faceți să zâmbim, pt că ne protejați, pt că ne daruiți o groază de lucruri minunate. Ok, posesiunile sunt foarte ok, pot face viața mai frumoasă, pot simplifica unele chestii, dar nu sunt fundamentale. Ele pot fi dobândite până la urmă și în doi, în timp, dar caracterele nu se modelează așa de ușor. Poți obține un contract după o perioadă de timp nu foarte scurtă, dar poate este mai bine așa, decât să il pierzi foarte rapid.
Oriune, înainte de a fi parteneri de business, negociatori, iubite, amice, în primul rând suntem femei. Amintiți-vă mereu asta și evaluați corect femeia care urmeaza să vă fie interlocutor în orice fel de problemă.
Da, știu, veți sări care mai misogini, mai rautăcioși și știutori. Da, lumea e împărțită, sunt și femei leșinate dupa bani, cum sunt și barbați care vor aventuri peste aventuri. Tocmai de aceea nu am generalizat, ci am prezentat 3 tipologii de gogomănii făcute de unii masculi de prin cercul meu de cunoscuți.

silly dream :)

o poveste. O filă de vis, unul pe care ți-l dorești măcar o dată în viață să îl trăiești. Da, să apară din neant, să fie de vis, sa nu fie un vis, să te facă să te ridici în picioare și să –ți strigi cât poți de tare fericirea. Și totuși, ca orice vis, să dispară în începutul de zi. Și-a îndeplinit misiunea, ai visat, ai zâmbit, ai tremurat, te-ai topit, iar acum dispare nicăieri cu primele raze ale dimineții.
…just a silly, silly dream

domnul Goe x 2, fară tanti Mița

am plecat la Predeal să-mi vizitez unul din cei mai vechi și dragi preteni. În tren m-am enervat-amuzat copios. Am dat peste reprezentarea mitocanului de tren (din ghidul mitocanului), sau domnul Goe x 2 , reloaded. În stânga mea un modul de 4 locuri. doi kinderi, unul de clasa a doua și unul mai pitic, cam de 4 ani (alintat suav Caroliky, de la Carol), una bucata mamița (mare cât casa la propriu) și mam’mare. În primă fază, noi, ceilalți călători, suntem informați despre situația conjugală a mamiței, despre cearta de cu seara cu amărâtul de soț, apoi de cum acesta de dimineață și-a băgat mințile în cap și a adus-o la gară. Booon, sperăm că după ce ne punem în mișcare, lucrurile se vor liniști. Ei bine, a murit până și speranța. Am aflat de medaliile câștigate de Goe cel mare la scrimă, am suportat chirăieli la greu, urlete si câteva runde bune de cafteală între Goe 1 și Goe 2. Cele două dame respectabile nu se jenau în niciun fel, nu încercau să stăpâneasca echipa Goe de nicio culoare. Pe la Ploiești deja începeam să ne enervăm. Doamnele încurajau comportamentul progeniturilor, spunând foarte tare și răspicat că asta e domne, sunt copii. Începe parada ghetușelor si a bocănceilor pe masuța dintre locurile lor, apoi se aud țipetele mamiței Goe 1 nu mai întinde mucii pe peretele vagonului. nu apucă să îi intindă un servețel că micutul mai stranută de câteva ori pt a completa pictura murală. Deja vecinul meu începe să tușească, eu mai arunc o privire, poate poate. Nimic nene. mam’mare și mamița călare pe problemă încep sa joace avioanele cu kinderii. cei 4 deja deveniseră foarte greu de suportat. eu și vecinul meu ne-am resemnat. am închis volumele din care încercam să citim și le-am pus ușor ostentativ pe măsuța noastră, în speranța că se va înțelege protestul nostru. Wrong. Începe discuția cu kinderimea despre cum trebuie să aibă grijă de vestimentația lor, dar mai ales de lenjeria intimă, că doar o singură pereche de chiloți la ei, ca mamița nu a avut timp pt bagaje. Nu mai suportam, începem să îi țintuim cu privirle, sperând că de data asta vor înțelege ca au atins ridicolul. evident că nu s-a schimbat absolut nimic în atitudinea lor. Ne luăm cărțile de pe măsuța și încercăm să citim, sperând ca vom reuși să ignorăm într-un final gașca din vecini. Și noi ne straduiam de zor, fiindu-ne rusine de rușinea lor, dar mamița draga de ea, pt a dovedi cât de iubitoare de progentiuri este, se pune pe citit cu voce TARE din cartea de povești cu sfinți pt copii. și cand spun voce tare, pai era tare nene. Vecinul meu, exasperat încearcă să o roage politicos pe mamița să înceteze, spunând ca totuși și noi citim și nu deranjăm pe nimeni. Evident că dama a ignorat complet, continuând sa citească. Mă adresez și eu lu’ mam’mare. aceasta ripostează foarte enervată de impertinența mea, certându-ma efectiv pt că nu suntem înțelegători. ce, noi nu am crescut copii? apoi ne privește peste ochelari ati avut copii? (tipând deja). Vecinul meu îi explică faptul că întrebarea ei este totl lipsită de sens și relevanță și că în situația de față era vorba de a respecta pe cei din jur, bun simț, 7 ani de acasă etc. Evident ca am fost beșteliți, mam’mare foarte foarte suparată pe noi ca ne-am permis să refuzăm să fim amestecați în intimitatea lor, să ne punem la curent cu ce facea Sebi la Mogoșoaia, despre curul mamiței care nu mai încăpea în pantalonii ei de ski, sau de chiloții pe care îi uitase acasă.
Domanelor, ne scuzați că ne-am permis sa călătorim în același vagon cu dvs. Sunteți de o nesimțire imensă, iar progeniturilor le-ați dat o educație de doi lei. Și ne mai mirăm apoi de ce avem atâția cretini printre noi.

cum din 2009 s-a făcut 2010

Hai să vă povestesc cum a fost revelionul biscuițesc. Cică am făcut un plan: plecăm la Praga. Cine? 2 prieteni (oxy și iepurele) + biscuitele. Boon. Zis și făcut. Sunăm pe omul cu plimbarea (Dan de la La Piovra) și îi spunem să ne pregătească un pachețel dragalaș. Toate bune pâna aici. Dar peste noapte se gândește Oxy că neeeeaaah, nu mai vrem la Praga, e frig dom’le. Mă uit la iepure, el la mine, ne gândeam oare la noi o fi cald de revelion?! În fine, trecem peste. Oxy smiorcaie cum că vrea la Budapesta. Hmmmmm, țara unguracilor…. La o chercheleală pe la Spice cu Dan si avocatii ne hotaram pt Budapesta. Începe Dan să aranjeze lucrurile. Colac peste mini-mac, Oxy se răzgândește și părăsește “corabia”. Na buuuuun. Deja începeam să adunăm și să scădem omuleții din gașca de revelion. Unul se răzgândea, doi anunțau că vin, mai renunța nu știu care. Balamucul lui papură vodă. Ajungem la o formulă cât de cât a grupului, apoi începem tocmeala cu “ce facem în noaptea de Rev”. Da, om cu scaunu’ la cap ne explică faptul că o variantă câștigătoare este să petrecem pe vasul Europa. Noi cârcotași de meserie începem să dăm din nas. Ba că e scump, ba că o fi și o împărți. Pâna la urmă fetele decid: ne facem rochii de seară, pelerine, jupoane și te miri ce nebuneli și mergem pe vas. Ete așa, na. Baieții cu niște mutre oarecum inexpresive, păreau că se gândesc “s-au făcut ale dracului”. Și începe circoteca: hai la primele cumpărături, găsim o parte din cele trebuincioase, mergem la croitoreasă pt ajustări, masurători. Baieții încep să fie puțin iritați. Apoi iar cumpărături de material și accesorii, iar la croitoreasă pt probe (baieții devin deja nervoși), iar cumpărături – ultimele accesorii – și într-un final luăm tot ce era de luat de la croitorie (baieții sătui până peste cap de noi). Toate ca toate, dar rochia biscuițească nu pica așa ca în visele mele, drept pt care mai bagăm un un episod de horă cu strigături. Găsim rochia biscuițească, găsim alte acceosorii pt ea, găsim și pt rochia roz și pt cea verde (astea nu mai sunt rochii biscuițești). Pe 29 au venit și smiling-pantofii de la Corina, aveam de toate
Înghesuim totul în bagaje, huse, poșetuțe și hai la drum: pe autostradă fleșcăraie și ninsoare, pe dealul negru super gropi (dădeai poligonul), valea Oltului decentă, Sibiu coafura rezistă, la fel și iepurele la volan, ne mai oprim la Arad sa bem o “ciorbă bihoreană” și o limonada cu helas (iacchh), trecem apoi de Nădlac, ne mai muncim o vreme cu zapada și gropile din Szeget, apoi ajungem pe autostrada unguracilor. De aici totul s-a mai simplificat și iepurele nostru rezista
Toate bune până în ziua de 31 cand Biscuitele constată o mare tragedie: era necesară o noua pereche de pantofiori pt rochia de seara. Se instalează panica. Luam o gura de aer și pornim la Arena Plaza: cercetat câteva magazine, ochit pantofi, executat probatul și achiziția. Boooon. Deja trecuse prima parte a zile și cam muream de foame. Plecăm spre zona pietonală unde am ronțăit diverse, apoi fuga la hotel să ne pregătim pt seara cea mare. Și începem: strânge corsetuuuuuu, au ce doare!!!!!!! Nu îmi stă păruuuuu, vreau gel (((, nu mai e ulei de par cu cristale nu știu de care, uite pelerina verde, ia bijuteria roșie și tot așa.
Și haaaaaai că ne așteptă mașina la scară. Expediem masculii în “recunoaștere” iar doamnele sosesc cu al doilea tranport . Ajungem și noi pe vaporaș leșinând de curiozitate și temându-ne să nu fim prea la 4 ace față de restul invitaților. Am fost foarte plăcut surprinse să observăm că toată lumea de pe vas era la țol festiv, deci ne încadram foarte bine în peisaj.
Și cum the night was young, am asistat cuminți la recitalul unui grup unguresc (am uitat numele) care prestau ceva în genul Voca People amestecat cu reprize de dans oferite de o trupă de dansatori costumați foarte haios la fiecare apariție. Ulterior am început să ne zbanțuim și noi, ni se cam suisera la capșor bulele de șampanie, dar tot dansând noi așa, observăm că biscuitele era urmărit. Cum nu mai era timp să se ascundă după ceașca de cafea, iată ca accepta invitația la un dans alaturi de un … mic mafiot ungurac (l-am denumit ulterior noi). Micutul mafiot ungurac insă s-a dovedit puțin cam insistent, dar am reușit să-l izgonesc cu diplomație …. Plus un fel de înger pazitor deghizat.
Seara a devenit un chef general romanesc pe un vapor unguresc, pt că în miez de noapte am descoperit incă un grup de români, alături de care am continuat party-ul până dimineață.
Zilele ce au urmat la Budapesta au fost foarte tari, pline de momente cu mai mult sau mai putin haz, dar care și acum ne fac să zâmbim. Felul în care s-a gătit la Borkatakomba, sau maniera în care vinul era tunat în pahare, toate ne-au făcut seara mai frumoasă.
A fost superbă vacanța, a meritat toata bătaia de cap premergătoare. Ne-am distrat cu mariteni, mini-maci si măgăruși, cu îngeri salvatori și cafele cu lapte.
Mulțumim Dane, anul ăsta unde mergem de revelion? Pe ce vaporaș vom fi?

totale plus – prieteni

A fost un an tare ciudat din punct de vedere al prietenilor. În ianuaire, am câștigat unul, dar am pierdut altul. Nu cred în vreo lege a compensației, pt că fiecare dintre ei are locul său în viața și în sufletul meu. Amisorel a plecat pe drumul ei. Mă gândesc zilnic la ea și sper sa îi fie bine, sper sa fie fericită pentru că merită din plin. Cam în aceeași perioadă s-a ivit Iepurele. Domne, greu de poziționat animalu’ împricinat. În cele mai multe din situații am fost tentată să îl tratez ca pe un “frațior mai mic”, dar nu puține au fost situațiile în care a arătat o stăpânire de sine și o responsabilitate demne de admirat. De multe ori am crezut că îl voi proteja daca îl țin departe de mine fie în situații punctuale fie de anumite problem ale mele. Nu știu daca am făcut bine, sau dacă mi-am atins scopul, dar știu că de câteva ori am dat-o în bară rău de tot, pentru că prin gestul meu protectiv l-am facut să simtă ca îl subestimez. Oricum, cu bune și rele, cu discuții mai tari și momente ca din filme, Iepurele a devenit un personaj extrem de iubit și a rămas în curte.
E si Domnul Escu – doua personaje absolut minunate care îmi colorează viața și adaugă savoare cafelelor de la Gio sau CoffeeStore. Și vă spun un secret: ei chiar se înțeleg și cu Mac Escu si prințesa lui minunată sunt o companie extrem de placută și știu să fie mereu alături de prietenii lor, exact când și cum trebuie, fără să îmi invadeze intimitatea, discreți si totuși mereu langă mine. De multe ori e este un complice adevarat la fericirea celor din jur. Este genul de om care chiar ajuta din suflet, fara sa astepte nici măcar recunoștință. chiar e minunata. Iar Escu e tare, tare norocos ca o are
Mai avem fetili. Feteli care este ele două, este doua zâne minunate, două suflete deosebite cu care fac destule tâmpenii si bârfim toate prostiile, despicăm firele in 16.455 fix, plangem, râdem împreună, cheltuim salariile prin magazine de poșete sau prin service-uri auto (după caz).
Nu e în niciun caz pe ultimul loc, dar am preferat sa îl las spre finalul acestei povești. Tăticul meu numărul doi. De departe omul cu cei mai tari nervi din lumea asta (de mă suportă de atata vreme nenică), cel căruia datorez mare parte din omul care am devenit în timp, cel în care am avut cea mai mare încredere în a-i permite să mă modeleze. asa că dacă nu vă place de persoana mea, puteți să dați în el cu roșii

mai sunt și alți oameni minunați, care într-un fel sau altul mi-au influențat major viața, sau care deși sunt peste mări și țări, sunt lânga mine de fiecare data când am nevoie. Mulțumesc Doru, Ela, Călin, Bogdă, Dragoș, Cătă, Zongo, Biscu cel Mare.
chiar dă bine de tot pe plus acest capitol

Barbații nu uită niciodată, iar femeile iubesc și atunci când nu mai există speranță

Barbații nu uită niciodată
…iar femeile iubesc chiar și atunci când nu mai există speranță.
Chiar și atunci când nu mai existi, chiar și atunci când nu o vezi, chiar și atunci când știe că nu îți pasă, când știe că ai vrut-o doar ca pe un trofeu, sau să faci volume, chiar și atunci când n-o mai vezi zâmbind și nu ințelegi de ce, sau când nu-i mai poți vorbi.
Chiar și atunci când simți că se prăbușește totul în jur, când îl ai atât de aproape și totuși atât de departe. Când e în fața și nu îl poți atinge, când nu mai e, când vrei să îl săruți și te topești de durere, când totul s-a dus, când totul s-a întâmplat ieri.
Chiar și atunci! chiar și atunci când ai șters cu ele pe jos, când le-ai jignit peste masură, când demnitatea lor a fost…… făcuta praf. Când ai lovit fără milă, când nu ai avut curaj să ridici privirea și să te uiți în ochii lor, când nu ai putut să spui măcar iarta-mă, sau când ai uitat să spui la revedere. Cand ai spus cuvinte dulci care acum dor, cand ai cules cu cel mai mare egoism ceea ce ti s-a oferit, stiind ca niciodata nu vei putea rasplati omul de langa tine, cand sub mana ei te-ai ascuns pt a te vindeca, pt ca apoi sa pleci fara sa privesti in ochii ei.

Iar ei, ei nu uită niciodată. Nu uită când au fost mințiți, când au fost tradați, sau că le-au fost rănite orgoliile. Nu uita, foarte greu iartă, dar niciodată nu înțeleg și se răzbună. Se răzbună pe viitorul lor și al altora. Paranoile, răutatea și durerea, furia și dezamăgirea provocate de fantomele lor vin și îi determină să vrea razbunare. Așa că atacă tot ce le pica în mână, dau fără mila și judecată, lovesc orbește, calcă în picioare, pentru ca mai târziu să realizeze că au rănit oameni foarte dragi lor, oameni care le-au fost alături în momente dificile, oameni cărora le-au facut promisiuni pe care apoi le-au încălcat cu o seninatate uimitoare. Și apoi pauză, puțina singuratate și apoi panică: realizează că au procedat greșit, vor să repare greșelile, să inchida rănile, să șteargă de praf demnitatea celorlalți, să spună iarta-mă. De cele mai multe ori își doresc groaznic de tare să facă asta, numai că propriul lor orgoliul pur și simplu nu îi lasă. Și se condamnă singuri. Ceilalți 10% găsesc puterea de a încerca să repare răul făcut și cu greu, cu inima cât un purice și morcovi în fund, încearcă totuși să repare. De cele mai multe ori și reușesc, asta dacă oamenii pe care i-au rănit mai sunt dispuși să le acorde credit.

femeile într-un final iartă, continuă să iubească o vreme, un anotimp, chiar și atunci când nu mai este speranță. Peste timp, el nu-i vinovat, iar tu, tu nu ai uitat.

<

Dalles azi, 21 decembrie

da, am fost la Dalles si am cumparat un tablou. Carmen si Bogdan abia ajunsesera, erau cu ele inca impachetate. am pus mana pe primul tablou pe care l-am vazut pe  jumatate despachetat. L-am platit si va incurajez si pe voi sa mergeti si sa cumparati un obiect de arta. Banii ajung la copilasii care au pictat produsele expuse, dar si la ceilalti 10.

Carmen va astepta deci in anticariatul salii Dalles !!!

biscu’s Christmas soundtrack

știu, mulți oameni consideră ca e o perioadă normală, nu ceva atât de mega ultra special. alții cred că toata nebunia cadourilor este total depașită, dar, cu riscul de a fi considerată mai puțin cool, sau old fashion, eu mă declar cel mai mare fan al Crăciunului. (mare de tot, da?).  chiar iubesc sărbătoarea asta. Îmi place pentru că macar o dată pe an tot poporul e zâmbareț, orașul e luminat, magazinele sunt decorate și ele, vânzătorii, chelnerii au și ei ținute accesorizate, totul e crăciunit. crăciunismele ne invadează mediul și ne cuceresc sufletele. îmi place teribil să mă plimb prin oraș și să îmi fac cumpărăturile cu Celin  

să îmi petrec o zi întreagă cu Dolly, împachetând cadourile pt toți cei dragi (da, mie îmi place să împachetez eu și sa scriu cu mânuța mea felicitările, nu să folosesc chestii gata cumpărate).

 

să merg în case de copiii și măcar pentru câteva ore să le pot aduce un zâmbet pe buze. cu câtiva oameni minunați, an de an, am încercat să ajutam fie școli din sate uitate de lume, fie centre pentru copilași cu nevoi speciale sau bătrânii pe care nici crucea roșie nu îi mai ajută. sunt oameni minunați care an de an au făcut tot ce le-a stat în putință să ajutăm cât mai mult. sigur nu voi trece toate numele pe lista mea, dar nu pot sa nu spun mulțumesc lui Marius, Dianei si lui Mișu de la Classic Dome, Irinuca, Amalia, Ionuț și Tudy, Dan, Dragoș……

sunt puține cântece românești de Crăciun care să îmi placă cu adevărat. dar Millenium sunt absolut ….divini. cred că este de departe cel mai frumos cântec din întreg  playlistul.

nu vă măi plisctisesc cu poveștile și tradițiile mele, vă las însa playlistul meu. 

sper sa vă aduca și vouă un bonus de veselie, romantism și  emoție în perioada aceasta. Sper să ajute spiritul Craciunului să  vă copleșească

 

și da…… nu putea să lipsească

Arta vine din suflet pentru a ridica alte suflete. Dalles, 21 decembrie

Luni, 21 decembrie, sala Dalles – Expoziție Caritabilă Arta vine din suflet pentru a ridica alte suflete.
2 copii talentați care provin din familii modeste din mediul rural, expun peste 60 de lucrări, iar cu banii obtinuți din vânzarea tablourilor expuse își doresc sa vină în sprijinul altor copilași taltentați ca și ei, care provin din familii extrem de sărace, dar și să își poată procura și alte materiale. Sunt copilași care învață la G. Enescu sau la Lipatti, care studiază pe instrumente împrumutate, dar care obțin tone de premii an de an. nu au insa propriile lor viori, piane, sau materiale pt pictura. Unii muncesc ca personal pt menaj dupa orele de curs pt că pe lângă banuții necesari pt școală, trebuie sa cumpere și medicamente pt părinți, alții trăiesc sub cerul liber sau în adăposturi improvizate.
Aceasta e o parte din mesajul unei vechi și dragi prietene cu care am facut o treabă minunată, pe vremea cand încă lucra la Crucea Rosie. Vă invit și pe voi să participați și să dați o mâna de ajutor. Am înțeles că prețul lucrărilor expuse începe de la suma de 10 ron.
Da, știu, e an de criza, suntem toți extrem de ocupați, dar cred că 30 minute nu sunt o avere, iar 10-20 ron să fim serioși … o cafea în centru.
Ne vedem luni la Dalles